Mergeam pe drumul meu si nimic nu ma impiedica, nimic nu ma facea sa ma uit in urma, in stanga sau in dreapta, calcam cu fervoare pe pietrele infipte in pamant. Purtam pe umeri propria mea persoana. Uneori ma opream, iti aratam cu mana undeva, inainte, „vezi, vezi...”